Cea mai recentă experiență de-a mea într-un spital

2956265250_156d863316Am avut în trecut ceva probleme de tip “Unghie încarnată” la picior. Pentru că s-au repetat, un amic a numit situația “unghie reîncarnată”. Din motive ce țin de prevenție, las unghiile la picior mai degrabă netăiate. Aseară, însă, inevitabilul s-a produs – în timp ce căram niște mobilă, unghia a sărit, pentru că era prea lungă și s-a agățat. Cum, necum, m-am dus la spital cu problema. Spital de stat, sectorul 4.

Experiența mea:

  • Un paznic m-a întrebat despre problemă. Nefiind foarte lămurit, a spus să aștept să vină asistenta. E interesant că primele 3-4 minute, decizia despre gravitatea problemei mele e luată de un paznic de la o firmă privată de pază.
  • Vine asistenta, mă întreabă ce e cu mine. Dorind să vadă situația, mi-a spus să mă descalț. M-a trimis la completare fișă. Prima întrebare despre comportamentul asistentei e de ce nu era permanent la biroul ei. A doua întrebare pe care aș pune-o e despre necesitatea procedurii – estimare inițială – mă duc să mă înscriu, să obțin o fișă – revin la asistentă, care mă repartizează. Nu era tocmai plăcut să umblu pe holurile spitalului în situația mea. De ce nu a luat buletinul și să-i facă în 2 secunde o copie Xerox chiar acolo și să se ocupe ea însăși de procedură? De ce chestiunea birocratică nu putea fi amânată la sfârșit? Înțeleg că sunt pacienți care sunt reticenți să mai dea datele la ieșire, dar nu mi se pare un lucru OK procedura curentă – “avem așa de mare nevoie de datele tale, că amânăm procedura până ni le dai pe toate”. E spital, pacienții fug mai greu din el. Copie xerox rapidă după buletin și gata. Fișa pe care mi-au dat-o nu a fost folosită în niciun fel de mine. Au făcut o fișă cu numele, și asta a fost tot. Nu era mai OK copie după buletin + o fișă standard?
  • Doamna care mi-a făcut fișa mânca pufuleți. Poate ar fi OK ca într-un spital personalul să nu mănânce, în fața pacienților junk food. Așa mi s-ar părea corect.
  • Merg la “plastică” (așa mi s-a spus), găsesc o doamnă doctor. Mă întreabă care e problema mea, îi spun. Mă pune să aștept. Stau cam 2-3 minute. Doamna doctor nu făcea însă nimic. Stătea. M-a chemat când a binevoit.
  • Intru în camera de proceduri. Mi se spune să mă așez pe pat. Întreb dacă pot să îmi dau geaca de pe mine jos. O pun pe unul din cele două scaune. Doamna doctor ia haina, o pune pe alt scaun și îmi spune, iritată, că acela este scaunul pentru doctori. Toate lucrurile acestea mi se par de o impolitețe excesivă.
  • La un moment dat, doamna doctor spune ceva similar cu “scuzați-mă că vă spun, dar aveți copite ca de cal”. Păi nu scuz. Faptul că începi propoziția cu “scuzați-mă că vă spun” nu scuză orice ai zice după asta. “Scuză-mă, dar ești varză”, nu scuză afirmația.
  • Un alt argument al doamnei doctor a fost “nu suntem noi obligați să vă tăiem unghiile”. A zis asta foarte agresiv, supărată. Afirmația e în primul rând ilogică, nu mi-a tăiat nicio unghie. În al doilea rând, ba da, fiind la stat, chiar sunt obligați. În al treilea rând, oricât aș încerca să empatizez cu suferința doamnei doctor, care e nevoită să taie o unghie, nu mi se pare că ea era cea cu problema aici. În al patrulea rând, comportamentul meu de a lăsa unghiile mai lungi decât e cazul a avut, până aseară, mare succes. “Mi-a ieșit”. Lucrurile au mers OK. Ani de zile n-am avut nicio problemă. Lăsam unghii mai mari pentru a evita unghii încarnate. Era OK, mai puțin până aseară. În fine, a fost o impolitețe.
  • Despre operația în sine. Acasă pusesem niște spirt, și bandajasem zona. Unghia se mai ținea foarte puțin, într-o mică zonă. Doamna doctor a tăiat unghia în jumătate, a smuls partea care se ținea, și cu un pansament a apăsat și a curățat. Nu am fost întrebat dacă vreau ceva anestezie, pur și simplu lucrurile s-au întâmplat astfel. “O să te doară”, “vezi că voi face asta”, “ești de acord să …” – lucruri care nu s-au întâmplat.
  • După operație, am întrebat ce să fac zilele următoare. Nu știu dacă mi-ar fi spus sau nu, cert e că eu am întrebat. Nu mi-a dat nimic scris, a trebuit să caut rapid o foaie și un pix în afara cabinetului, să notez “betadină” (nu aveam telefonul mobil la mine). A ținut din nou să îmi reamintească, vorbind pe un ton agresiv, “Și tăiați-vă unghiile!”.
  • Doamna doctor a răspuns la salutul meu cu “Sănătate”. În mod normal, m-aș fi bucurat, “uite un doctor căruia îi pasă”. În contextul de aseară, îndemnul părea mai degrabă “fii sănătos și să nu te mai prind pe aici, că nu suntem noi obligați să avem grijă de tine”. Păi cam sunteți.
  • În toată seara respectivă, nu m-a întrebat nimeni nimic altceva decât cerut buletin și nume și cum a apărut problema. Atât. Nicio altă întrebare. Nu știu procedurile, dar mă gândesc că ar trebui să fie lucruri care să fie întrebate. Poate mă înșel.

Experiența pentru mine a fost pozitivă. M-a făcut să îmi dau seama cât de dependent sunt de un sistem despre care nu am o părere deloc bună. Mi-a făcut să îmi dau seama de cât de important e să am eu grijă de mine, ca să nu ajung la doctori care, de fapt, nu prea sunt obligați să aibă grijă de mine. M-a făcut să doresc să trăiesc sănătos, să dorm bine, să mănânc cu atenție și să fac sport. Să fac, în fine, orice ca să nu ajung, din nou, într-un spital.

(mai multe)

1 Comment

  1. Nu sunt doctor, sunt un om care a avut nevoie de serviciile lor, mai putin pentru el, cat pentru familie (chiar daca acum locuiesc in Bucuresti, sotia mea a fost operata pe cord in Cluj, trimisi , etc.).
    Nu toti sunt asa, sunt inca in Romania si doctori de toata isprava.
    Adevarul ca noi mai avem doctorii si asistentele care au mai ramas in tara dupa ce foarte mult personal tanar si pregatit a plecat in strainatate, satul de mizerii, de salarii mici si de sefi sau colegi ca cei descrisi de dumneavoastra.
    Vreau sa stiti ca nu toti medicii solicita bani sau cadouri, sunt persoane care, chiar daca nu au un venit prea mare, prefera sa fie asa cum trebuie.

    Reply

Leave a comment

Your email will not be published. It's OK to leave links.